Cristian Ignat
Cristian Ignat
Chief Canopyst Canopy
Fondator Canopy, agenție care își propune să ducă digitalul către noi înalțimi. Trăiește și respiră online marketing în general și PPC în particular. Are mai bine de 10 ani de experiență în această zonă și este dedicat strategiilor menite să crească rezultatele și veniturile clienților săi. Așa a reușit să genereze rezultate atât brandurilor de top cu care a lucrat, din toate segmentele de piață, cât și companiilor preocupate să devină lideri. Crede foarte mult în online marketing și și-a propus să contribuie activ la popularizarea domeniului, fiind printre primii traineri din România certificați in Google AdWords (dec. 2013). A participat ca speaker, jurat sau moderator la peste 150 evenimente din Europa Centrală și de Est. Focusul lui sunt studiile de caz și discuțiile aplicate care îl și recomandă, reușind astfel să devină primul român invitat ca speaker @Hero Conf, cel mai mare eveniment de PPC din lume.
Linkedin
Twitter
Testimonial:
"Cred că în următorii 2-3 ani orice companie va avea un asistent digital care să ajute cu task-urile simple, repetitive. Acești asistenți digitali, numiți și roboți software, cresc entuziasmul și productivitatea colegilor deoarece se vor putea concentra pe analiza și interpretarea datelor, strategie, creativitate, relația cu clienții. Imaginează-ți că de mâine muți către acești roboți toate task-urile plictisitoare și care nu aduc valoare unei persoane (deoarece de multe ori e doar copy / paste, mutat date dintr-o parte in alta). Acești roboți pot ajuta în marketing, contabilitate, financiar precum și în alte domenii în care avem task-uri de rutină."
Patricia Bertea
Managing Partner & Co-fondator Brandweb și CozoApp
Patricia Bertea
Managing Partner & Co-fondator Brandweb și CozoApp
Patricia Bertea este antreprenor cu o puternică orientare spre analiză și strategie de marketing, dar și o continuă preocupare de inovare. Din 2005 conduce propria agenție de digital și de-a lungul timpului a fost inițiatorul mai multor proiecte inedite. Cel mai recent este CozoApp - singura aplicație mobilă… pentru comenzi de cozonaci din România. Ține traininguri de marketing digital pentru companii și cei interesați să avanseze în carieră. Are un know-how avansat pe partea de cercetare de marketing, având un doctorat în Marketing și stagii de cercetare desfășurate în Germania, Olanda și Austria. Orientarea spre research atât cantitativ, cât și calitativ, precum și experiența în dezvoltarea de strategii de marketing, o recomandă ca un consultant de încredere în colaborarea cu branduri locale, dar și naționale.
Testimonial:
„Inovatia in marketing a devenit din ce in ce mai necesara odata cu dezvoltarea domeniul de Digital. Ceea ce vedem azi in Romania este o tentativa discreta de a ne adapta la trendurile occidentale in materie de adoptarea tehnologiei si utilizarea acesteia in activitati de marketing. Da, Artificial Intelligence este noul trend. Da, Artificial Intelligence poate rezolva mult mai rapid si cu costuri mult mai mici, situatii legate de automatizarea proceselor, rapoarte, analize si altele. Dar Artificial Intelligence nu ar putea totusi sa inlocuiasca omul de marketing, cel care are experienta si o viziune completa, cel care pe baza informatiilor extrase prin AI, gaseste strategia cea mai potrivita pentru indeplinirea obiectivelor de marketing.”
Mihai Vinatoru
Managing Partner & Head of SEO @ DWF
Mihai Vinatoru
Managing Partner & Head of SEO @ DWF
Online de cand Google avea abia 3 ani, iar Wikipedia era inca un website cu cateva sute de pagini (anul 2001), Mihai a furnizat servicii de SEO catre companii locale si internationale, cu focus pe obiective de business, precum atragerea unor volume de trafic relevant sau vizibilitatea SEO la nivelul industriei in care activeaza clientul. In 2013 devine co-fondator DWF.ro – prima agentie de SEO din Romania care atrage atentia asupra unor importanti factori de ranking, ignorati in prealabil.
Testimonial: „Ma bucur ca o conferinta de digital marketing are curajul sa abordeze o tema atat de actuala si de tehnica in acelasi timp (inteligenta artificiala). La nivel SEO ne ‚confruntam’ de ceva timp cu algoritmii Google de inteligenta artificiala, care fac mult mai dificila activitatea de optimizare a site-urilor. Aceste provocari ‚imping’ insa industria catre inovatie, motiv pentru care este important sa discutam despre ele si sa le intelegem.”
Mikey Hash
Antrenor Tehnica si Arta comunicarii
Mikey Hash
Antrenor Tehnica si Arta comunicarii
...
Doina Vilceanu
Business Development Manager Content Speed
Doina Vilceanu
Business Development Manager Content Speed
De 17 ani Doina este "om de marketing". A pornit pe PR si organizare de evenimente BTL ca apoi sa se indragosteasca iremediabil de online. A inceput in cadrul companiei multinationale Studio Moderna, punand bazele canalului de vanzare online. In 2004, cand nimeni nici macar nu credea in internet, a reusit o crestere de peste 1.000% a vanzarilor online, ducand Romania pe locul 2 din Top 20 tari mult mai evoluate in eCommerce. In 2013 s-a alaturat businessului de familie ContentSpeed in calitate de Manager de Marketing si Vanzari. Infiintata acum peste 15 ani, compania a devenit lider de piata in solutii pentru magazine online. Platforma de eCommerce ContentSpeed a fost aleasa de branduri ca Sephora, Diverta, Chicco, ProfiHairShop, Quick Mobile, Amigo Intercost, Elbi Electric si alte peste 650 de magazine online B2C si B2B.
Testimonial:
"Marketingul este imbinarea perfecta intre intuitie si analiza. Trebuie sa ‚simti’ piata, insa cifrele concrete stau la baza oricarei decizii de business. Odata cu era digitala, marketingul a devenit cu adevarat cuantificabil. Avem atat de multe intrumente cu ajutorul carora putem masura orice, important e sa poti ‚naviga’ prin aceasta multitudine covarsitoare de informatii si sa extragi esenta si concluziile relevante."
Iulian Ghisoiu
Iulian Ghisoiu
General Manager TargetWeb
Iulian Ghisoiu este pasionat de SEO iar prin intermediul agentiei SEO TargetWeb pe care o conduce ajuta peste 80 clienti sa obtina o vizibilitate mult mai buna in motoarele de cautare. Este unul dintre primii experti SEO din Romania, mai ales ca a inceput sa obtina performanta in motoarele de cautare inca din 2005. Pentru a fi mai aproape de antreprenorii din ecommerce si pentru a le cunoaste mai bine problemele cu care se confrunta acestia, in 2013 a lansat magazinul online cu produse pentru copii www.BeKid.ro. Magazinul online a ajuns unul dintre cele mai vizibile magazine pe aceasta nisa, cifra de afaceri prognozata pentru anul 2018 fiind de peste jumatate de milion de euro, in crestere cu 60% fata de anul precedent. Fiind preocupat de sprijinirea antreprenorilor, a fondat si portalul www.comunicatedepresa.Net prin care ajuta detinatorii de business-uri online sa isi indeplineasca obiectivele de comunicare.
Testimonial:
"Inteligenta artificiala a devenit parte din viata noastra, a tuturor, fie ca vrem, fie ca nu vrem. Multi dintre noi avem un ‚asistent personal’ in masina, in telefon sau acasa, iar tendinta este de perfectionare a masinariilor pentru a ne face viata mai usoara prin intermediul Inteligentei Artificiale. Pana in 2022 peste 50 % dintre cautarile pe mobile la nivel mondial vor fi realizate prin cautare vocala, care este o forma de Inteligenta Artificiala. Deja generatiile tinere folosesc frecvent aceasta tehnologie. Adaptarea business-urilor online pentru aceste schimbari este vitala pentru ca am trecut din epoca mobile-first direct in epoca AI-first.
Andreea Moisa
Managing Director & Fondator Beans United
Alexandru Jijian
SAP Customer Experience Solution Engineering, SAP Central and Eastern Europe
Alexandru are o experiență de peste 15 ani în consultanță în domeniul Customer Exerience. În prezent, el ocupă poziția de SAP Customer Experience Solution Engineering, SAP Central and Eastern Europe. Cu un portofoliu vast de proiecte, de la start-up-uri cu bugete restrânse, la ample proiecte corporate, atât în zona de B2B, cât și în cea de B2C, precum Auchan România sau Bridgestone Turcia, Alexandru se concentrează pe menținerea comaniilor cât mai aproape de consumatorii lor. Alexandru este un membru activ al comunității regionale de E-Commerce, susținând regulat traininguri prin care împărtășește din cunoștințele sale de User&Customer Experience, Project Management, Business Analysis, Marketing Integrat, Vânzări și Logistică. De asemenea, este cel mai mare fan Omnichnnel pe care îl veți întâni în cadrul acestei conferințe.
Testimonial:
“Dupa 15 ani de proiecte digitale, atat cu clienti foarte mari cat si cu start-up-uri, atat in Romania cat si in alte parti ale regiunii, vad acum mai mult ca oricand, mai ales ca suntem inainte de imbarcare pe valul inovativ AI, ca oamenii raman si vor ramane mult timp, esentiali in strategia noastra de a oferi servicii customer-centric, omni-channel. Cheia succesului este in a mentine echilibrul intre viziune, strategie si agilitate in executie… intr-o piata care afla ca vrea ceva nou aproape in fiecare zi.”
Andreea Moisa
Managing Director & Fondator Beans United
Andreea Moisa
Managing Director & Fondator Beans United
Andreea Moisa este Managing Director si fondator Beans United, prima agentie de inbound marketing care a dezvoltat metodologia Hubspot in Romania, devenind in 2018 Partner Hubspot Platinum.
Testimonial:
"Automatizarea actiunilor de marketing a fost un prim pas spre o comunicare personalizata. Pe masura ce se dezvolta capacitatea de a interpreta si a invata din datele colectate, marketerii vor putea sa treaca de la presupuneri si ipoteze la campanii inteligente."
Ioana Frincu
Chief Operations Officer la Under Development Office
Ioana Frincu
Chief Operations Officer la Under Development Office
Ioana a găsit echilibrul perfect în viață, combinând vocația de creator software cu cea de a răspunde nevoilor umanitare ale lumii. Adoră să primească provocări în timp ce dezvoltă și transformă proiecte inovatoare în produse reale.
În prezent, Ioana este COO al Under Development Office, o firmă de dezvoltare software și consultanță, care sprijină investitorii, fondurile, startup-urile și antreprenorii să-și atingă obiectivele. Expertiza ei este în zona Product Management pentru produsele tip blockchain. Anterior, a fost consultant la IBM în divizia Business Analytics și inginer de analiză și Machine Learning în cadrul Parametric Technology Corporation (PTC). Ioana este absolventa Facultății de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnice din București, având diplomă și în Invățământul secundar de predare.
Testimonial:
"Lucrand inca din facultate in domeniul Big Data si Machine Learning in cadrul a 2 companii am vazut o trecere naturala catre Blockchain, lucru care a dus la urmatorul nivel dragostea pe care o am pentru date si felul in care acestea evolueaza. Cred ca asa am gasit si cel mai bun loc in care sa evoluez si sa ajut companii sa isi construiasca concepte si solutii folosind informatiile pe care le au, impreuna cu tehnologii inovative."
Horia Neagu
Owner & Digital Marketing Consultant la Napoleon.Digital
Horia Neagu
Owner & Digital Marketing Consultant la Napoleon.Digital
Are o experienta de peste 12 ani in digital marketing, cu focus pe SEO tehnic, auditare SEO si CRO. Este pasionat de public speaking, iar printre domeniile sale de interes se numara SEO, algoritmul Google, lingvistica computationala, robotica, drepturile omului in era digitala si privacy.
"A existat o vreme cand masinariile capabile de gandire independenta se gaseau exclusiv intre paginile cartilor de fictiune. De la Talos, strajerul de bronz din antichitate si monstrul lui Frankenstein, pana la legile roboticii lui Asimov si franciza ‚Terminator’, inteligenta artificiala tinea strict de domeniul imaginatiei. Astazi ‚masinile inteligente’ se gasesc printre noi, se integreaza tot mai mult in viata noastra de zi cu zi, deseori chiar fara ca noi sa realizam. Cand traducem un text cu Google Translate, ii hranim sistemul de ‚traducere neurala’, care incearca sa ‚inteleaga’ vorbirea umana si sa adapteze traducerea in functie de context. Incepand cu anul acesta, Gmail incearca sa descopere email-urile al caror continut indica urgenta, pentru a-i aminti utilizatorului sa raspunda. Aproape 400.000 romani folosesc activ Instagram. Nu toti stiu, insa, ca reteaua analizeaza emoji-urile folosite pentru a intelege sentimentele din spatele textului ori ca Instagram studiaza relatia dintre imagini si hashtags, in incercarea de a plasa utilizatorul intr-o categorie demografica utila pentru marketing. Peste 250.000 romani folosesc Uber, multi considerand ca, spre deosebire de multi taximetristi, aplicatia nu ‚se uita la om’ cand face pretul unei curse. Probabil multi ar fi surprinsi sa afle ca, de fapt, Uber studiaza istoricul curselor trecute pentru a estima valoarea pe care fiecare pasager este dispus sa o plateasca, manipuland suma finala la nivel individual. Google, Amazon, Facebook, Instagram, Apple, Uber... De fiecare data cand folosim o aplicatie pe telefon sau vizitam un site in browser, contribuim la procesul de ‚invatare’ al unui robot. Fiecare dintre noi este, de fapt, un ‚profesor’ care le preda robotilor materia ‚gandire umana’. Putem doar sa speram ca ne vom dovedi profesori responsabili."
Raluca GHilea
Raluca Ghilea
CEO & Fondator Perceptum
Raluca a fondat Perceptum în urmă cu 8 ani, din dorința de a aduce pe piața românească o abordare nouă a marketingului experiențial, un Concept Boutique al ideilor inovatoare în marketing și comunicare hi-tech. Înainte să accepte provocarea antreprenoriatului, Raluca a deținut poziții de marketing management în companii de top din industrii precum banking, auto și pharma. Pasionată în același timp de sport și healthy living, Raluca are o viziune de marketing conectată la propriul stil de viață: sănătatea și longevitatea brandurilor sunt direct proporționale cu puterea lor de adaptare a comunicării la trendurile de lifestyle ale consumatorilor.
Testimonial:
"Marketingul este cea mai eficientă formă de brand empowerment și implică ideea de evoluție continuă și adaptare. Brandul nu poate fi smuls din context, iar contextul e întotdeauna al consumatorului. Ce ne spune prezentul? Că inovația tehnologică devine parte integrantă din stilul nostru de viață. Generația Y, milenialii și generația Z, post-milenialii, cei pentru care inteligența artificială e un partener important în dezvoltarea personală, sunt consumatorii ideali, atâta timp cât îi cunoști cu adevărat: au entuziasm, deschidere către nou, dorința de a împărtăși experiențe, apartenență la comunitate. Pentru ei s-au născut conceptele de Intelligent Marketing și Marketing Intelligence. Rețeta e simplă: ultra tehnologizare + ultra personalizare. Modul de preparare, însă, e extreme de complex și cere ingredientul secret: emoția care generează, dincolo de entuziasm, atașamentul față de brand."
Dragos Smeu
General Manager și Trainer la Mavericks
Dragos Smeu
General Manager și Trainer la Mavericks
Cu peste 9 ani de experiență în performance media și marketing online, Dragoş este specializat în performance media, fiind trainer certificat Google în România. Până acum a investit bugete de peste 4 milioane euro în campanii de performance media, pentru peste 200 clienți din peste 120 domenii diferite de activitate: de la magazine online de cărți, fashion sau agricultură pana la B2B sau platforme online din industria berii, beauty sau FMCG. Printre clienții pentru care a lucrat se numără magazine online mari precum carturesti.ro, dacris.net, mobexpert.ro dar și campanii cu obiective de branding pentru Alevia, Mega Image, Ceresit sau Toyota.
Testimonial:
"Am ajuns în viitor. Am ajuns într-o perioadă în care colegii noștri de birou sunt software-uri și alte motoare de căutare care ne ajută să ne creștem productivitatea cu x10 față de acum 20 de ani. Multe procese se simplifică, multe joburi dispar, dar și mai multe specializări și nevoie de specialiști apar în piața muncii. În tot acest taifun tehnologic suntem și noi, specialiștii în marketing online care trebuie să facem față la 2 valuri concomitente: să ținem pasul cu publicul țintă și comportamentul publicului țintă în relație cu tehnologia ȘI să ne adaptăm la multitudinea de platforme și software-uri de automatizări de marketing care ne pot crește productivitatea și rezultatele campaniilor de marketing online."
Luana Ibacka
Luana Ibacka (moderator)
Jurnalist & Trainer
Fac parte dintre acele multe persoane care isi exprima multumirea fata de noile facilitati pe care tehnologia le aduce in viata de zi cu zi, fiind constienta si de efectele negative pe care inteligenta artificiala le poate avea. EXPERIENTA mea de comunicator si jurnalist a inceput din primii ani dupa revolutie si continua si azi, cu up-grade-ul firesc. Am absolvit Facultatea de filosofie-jurnalism Spiru Haret. Am facut jurnalism & fotografie din 1989-1998, presa scrisa 15 ani, in paralel cu televiziune inca vreo 17... Am descoperit importanta marketing-ului ”in house”ca redactor sef al revistei Caminul si asa s-a nascut emisiunea „Caminul de 5 stele”- cea mai populara emisiune home-deco timp de peste 5 ani. Am produs ca freelancer diverse alte emisiuni pentru Prima TV, „Starstyle”, „Specialistii”, „Casa mea”, „Cunoaste, viseaza, iubeste”. Am inceput activitatea de speaker, trainer, life coach in 2011. Din 2014 m-a atras comunicarea non-verbala, si am inceput sa dansez tango argetinian si sa practic diverse arte performative. Azi predau dansuri in studioul meu si sunt body coach. In dezvoltare personala: sunt Formator de formator. Am urmat cursurile si metoda SILVA, age management GUNA- Milano, fitness constient, Essence Foundation, initiere numerologie, hipnoterapie, modulul de terapii corporale Anathecor, curs dans contemporan, tango, contact improvisation, acro-yoga. Revenirea in TV - Canal 33 - cu emisiunea LUANASHOW in acest an ma aduce in lumea interviurilor cu oameni interesanti care pot deveni vectori de schimbare in Romania.
- sending...
Despre MID
Editia a 10 a a Conferintei "Marketing in Direct" (27 Septembrie, Club Diplomatic Bucuresti 2018) are ca tema "Inteligenta Artificiala in Marketing".
Social
Parteneri
- profi
- Seroussi
- sap
- Brandweb
- Trendysound
- Sanovita
- Meantime
- Benvenuti
- Solina
- 7lastmuse
- Greensugar
- Heidi
- Boromir
- Aqua Carpatica
- Samburesti
- Piramida
- Nissa
- adesgo
- flormar
- Touch Antibacterian
- Sana
- zarea
- rostar
- Papioane.ro
- Sprinter Promotion
- ProfiPrint
- Lista Firme
- Clausweb.ro
- nikon
- Seomark
- Marveii
- marketingromania
- MilleniumTour
- Giotto
Parteneri media
- agerpres
- romanialibera
- capital
- Forbes
- BIZ
- Newsweek
- sapteseri
- curierul national
- rol
- managerexpress.ro
- ziare.com
- Business24.ro
- finzoom.ro
- radar
- imedia
- eva.ro
- cariereonline
- nationalfm
- jurnal
- TheMakers
- PrCafe
- chic-elite.ro
- PRWave.ro
- mediawrite
- BlitzTV
- Aries
- contentpedia
- techcafe
- calendarevenimente.ro
- smartfinancial.ro
- Romania Pozitiva
- Ordinea Zilei
- Rabbit-Media